Chiar dacă ar putea suna greu de crezut, multe sunt cazurile în care o escortă masculină câștigă chiar mai bine decât o escortă feminină. Domnii care aleg să devină gigolo au venituri lunare mai mari decât specialiștii din multe alte domenii.
Una dintre cele mai controversate meserii este aceea de escortă. Cu atât mai împărțite sunt părerile când vine vorba de cele masculine, dar veniturile pe care le obțin par să compenseze, pentru ei, părerile celorlalți.
Un caz de escortă masculină care a ajuns „celebru” este al unui domn din Australia care are 40 de ani. Bărbatul întreține relații intime cu un număr de șapte sau zece femei de lună, în funcție de cerere. Vârstele clientelor sale variază, dar majoritatea au între 23 și chiar 70 de ani! Când ce „salariu” are, toată lumea a rămas mască! (CITEȘTE ȘI: Viața bate filmul! Ce a făcut un român de 33 de ani după ce a chemat o escortă spaniolă în apartamentul lui)
Luând cazul domnului australian, care nu „muncește” la „adevăratul său potențial”, sumele care îi intră în cont lunar ajung și la 10.000 de dolari! În euro, suma ar însemna 10.022 de euro, iar în lei, nu mai puțin de 49.280.
„Cele mai multe dintre clientele mele se repetă. De fel, am mereu între trei și zece care vin de fel și sunt singure. Neavând o relație, își doresc doar să încerce ceva unic”, spune escorta masculină din Australia.
Escorta masculină are mai multe „pachete de servicii”, practică obișnuită în domeniu: The Business (600 USD pentru două ore), Tease & Please (900 USD pentru patru ore) și Overnight (1800 USD pentru 12 până la 16 ore). (CITEȘTE ȘI: Larisa Drăgulescu, escortă în Germania. “Am făcut sume mari, chiar și 50.000 de euro!” + Fiul ei, umilit de colegii de la lot: “A plâns și mi-a spus că…”)